Introducere: Ce este leucemia mieloidă?

Leucemia mieloidă, un termen colectiv pentru diferite boli maligne ale sistemului hematopoietic, se manifestă printr-o proliferare necontrolată a celulelor mieloide degenerate din măduva osoasă. În esență, este vorba de un grup de cancere care își au originea în celulele precursoare mieloide din măduva osoasă, din care se dezvoltă în mod normal granulocitele, monocitele, eritrocitele și trombocitele. Aceste celule degenerate, cunoscute și sub denumirea de blastocite, înlocuiesc hematopoieza sănătoasă, ducând la o lipsă de celule sanguine funcționale.

Pentru a clasifica leucemia mieloidă, este important să o distingem de alte forme de leucemie. Spre deosebire de leucemia limfocitară, care afectează celulele limfatice, leucemia mieloidă afectează celulele mieloide. În cadrul leucemiei mieloide, se face în principal distincție între leucemia mieloidă acută (LMA) și leucemia mieloidă cronică (LMC). LMA se caracterizează printr-o evoluție rapidă a bolii și un număr ridicat de blastocite imature în sânge și în măduva osoasă, în timp ce LMC se caracterizează printr-o evoluție mai lentă și prezența unor celule mai mature, dar încă degenerate. Fiecare dintre aceste forme principale cuprinde la rândul său diverse subtipuri care diferă în ceea ce privește caracteristicile lor genetice și moleculare, precum și evoluția lor clinică. Această diversitate face ca diagnosticul precis și planificarea individualizată a terapiei să fie esențiale.

Cauze și factori de risc

Cauzele și factorii de risc ai leucemiei mieloide sunt variate și complexe, atât factorii genetici, cât și cei de mediu jucând un rol. O predispoziție genetică poate crește riscul, deși leucemia mieloidă este rareori moștenită direct. Anumite sindroame genetice, precum sindromul Down sau anemia Fanconi, sunt asociate cu un risc crescut de apariție a leucemiei mieloide.

Influențele mediului, în special expunerea la benzen, un solvent utilizat în industria chimică, și radiațiile ionizante (de exemplu, în urma accidentelor nucleare sau în timpul radioterapiei), sunt considerate factori de risc dovediți. În plus, tratamentul anterior cu chimioterapie sau radioterapie, în special cu anumite medicamente citostatice, cum ar fi alchilanții sau inhibitorii topoizomerazei II, poate crește riscul de apariție a leucemiei mieloide secundare, care se manifestă la mulți ani după apariția cancerului inițial.

Vârsta joacă, de asemenea, un rol semnificativ, deoarece riscul de leucemie mieloidă crește odată cu vârsta. Persoanele în vârstă au o incidență mai mare, posibil din cauza unei acumulări legate de vârstă a modificărilor genetice și a slăbirii funcției imunitare care favorizează dezvoltarea celulelor leucemice. Este important de subliniat că, în multe cazuri, nu poate fi identificată o cauză clară, iar dezvoltarea leucemiei mieloide se datorează probabil unei combinații de factori.

Simptomele leucemiei mieloide

Leucemia mieloidă se manifestă printr-un spectru larg de simptome, a căror severitate și combinație pot varia foarte mult. Simptomele comune care apar frecvent includ oboseală pronunțată și slăbiciune, care sunt adesea percepute ca debilitante și au un impact semnificativ asupra calității vieții de zi cu zi. Pierderea în greutate neintenționată, care nu se datorează schimbării obiceiurilor alimentare sau creșterii activității fizice, poate fi, de asemenea, un semn de avertizare.

Aceste simptome nespecifice rezultă din afectarea hematopoiezei în măduva osoasă și din afectarea funcției organelor care rezultă din aceasta. Insuficiența măduvei osoase conduce la o altă serie de simptome: anemia, care se caracterizează printr-o lipsă de globule roșii, se manifestă prin paloare, dificultăți de respirație și amețeli. O susceptibilitate crescută la infecții este rezultatul lipsei de globule albe funcționale (leucopenie), care slăbește sistemul imunitar și face organismul mai susceptibil la infecții bacteriene, virale și fungice.

Tendința de sângerare cauzată de lipsa trombocitelor (trombocitopenie) se manifestă sub formă de vânătăi spontane (hematoame), sângerări nazale, sângerări ale gingiilor sau peteșii (hemoragii punctiforme ale pielii). În funcție de forma specifică de leucemie mieloidă, pot apărea și simptome specifice. De exemplu, leucemia promielocitară acută (LPA) poate duce la o tulburare gravă de coagulare (coagulopatie intravasculară diseminată, CID), care poate provoca sângerări care pun viața în pericol. În alte forme de LMA, pot fi observate modificări ale pielii, dureri osoase sau o mărire a ficatului și a splinei (hepatosplenomegalie). LMC, pe de altă parte, poate fi asimptomatică în faza incipientă sau se poate manifesta prin simptome nespecifice, cum ar fi transpirații nocturne, dureri abdominale sau o senzație de presiune în partea superioară stângă a abdomenului din cauza măririi splinei.

Procedura de diagnostic

Diagnosticul leucemiei mieloide se bazează pe o procedură în mai multe etape care începe cu un istoric medical detaliat și un examen fizic amănunțit. Medicul înregistrează istoricul medical al pacientului, inclusiv posibilii factori de risc și bolile anterioare, și caută semne clinice care ar putea indica leucemia, cum ar fi paloarea, peteșiile sau o splină mărită.

O etapă decisivă este hemograma, care furnizează informații despre numărul de celule sanguine diferite și proporția de celule imature, așa-numitele blastocite. Un număr crescut de leucocite sau o proporție ridicată de blastocite în sângele periferic pot indica leucemia, dar nu sunt întotdeauna specifice. Diagnosticul definitiv se pune, de obicei, prin puncție medulară și biopsie. Măduva osoasă este prelevată și analizată citologic, citogenetic și molecular.

Citologia evaluează morfologia celulelor, citogenetica analizează cromozomii pentru a detecta modificări, iar genetica moleculară caută mutații genetice specifice care pot fi caracteristice formei specifice de leucemie mieloidă. Aceste analize detaliate permit o clasificare precisă a leucemiei și sunt decisive pentru alegerea terapiei adecvate. Tehnici imagistice complementare, precum tomografia computerizată (CT) sau imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), pot fi utilizate pentru a evalua amploarea bolii și pentru a exclude alte cauze posibile ale simptomelor, în special dacă se suspectează infiltrarea organelor de către celulele leucemice.

Tratamentul leucemiei mieloide acute (LMA)

Tratamentul leucemiei mieloide acute (LMA) vizează eliminarea blastelor maligne din măduva osoasă și obținerea remisiunii. Terapia este împărțită în mai multe faze. Prima fază este terapia de inducție, al cărei scop principal este obținerea unei remisiuni complete. Această fază implică, de obicei, chimioterapie intensivă cu medicamente citostatice, cum ar fi citarabina și antraciclinele, care vizează distrugerea celulelor leucemice și restabilirea hematopoiezei normale.

După obținerea remisiunii, urmează terapia de consolidare, cu scopul de a elimina orice celule leucemice rămase și de a preveni o recidivă. Această fază poate include cicluri suplimentare de chimioterapie sau, în anumite cazuri, un transplant alogen de celule stem, în care măduva osoasă a pacientului este înlocuită cu cea a unui donator sănătos.

Alături de chimioterapie, terapia de susținere completă este esențială pentru a minimiza complicațiile. Aceasta include transfuzii de produse din sânge pentru a trata anemia și trombocitopenia, administrarea de antibiotice și antimicotice pentru a combate infecțiile cauzate de imunosupresie și monitorizarea atentă a funcției organelor.

În plus, noi abordări terapeutice sunt în mod constant cercetate și aplicate, inclusiv terapii țintite care atacă modificări moleculare specifice ale celulelor leucemice, precum și imunoterapii care activează sistemul imunitar al pacientului pentru a recunoaște și distruge celulele canceroase. Aceste abordări moderne oferă speranțe pentru îmbunătățirea rezultatelor tratamentului, în special pentru pacienții cu anumite mutații genetice sau recidive.

Tratamentul leucemiei mieloide cronice (LMC)

Tratamentul leucemiei mieloide cronice (LMC) a suferit o schimbare revoluționară în ultimele două decenii, odată cu introducerea inhibitorilor de tirozin-kinază (TKI). Aceste medicamente, precum imatinib, dasatinib, nilotinib, bosutinib și ponatinib, vizează în mod specific proteina de fuziune BCR-ABL, care este produsă prin translocația dintre cromozomii 9 și 22 și determină proliferarea necontrolată a celulelor mieloide.

TKIs s-au dovedit a fi extrem de eficiente în inducerea unei remisiuni hematologice și citogenetice complete la majoritatea pacienților. Succesul tratamentului este monitorizat îndeaproape prin controale periodice ale hemogramei, citogenetică (examinarea cromozomilor) și, din ce în ce mai des, prin teste moleculare, în special PCR cantitativă (reacția în lanț a polimerazei) pentru a determina nivelul transcripției BCR-ABL.

Scopul tratamentului este de a obține o remisiune moleculară profundă, care este asociată cu un risc semnificativ redus de progresie a bolii. Deși TKI sunt în general bine tolerate, pot apărea efecte secundare, de la simptome ușoare, cum ar fi greața, erupțiile cutanate sau crampele musculare, până la complicații mai grave, cum ar fi efuziunile pleurale sau evenimentele cardiovasculare.

Gestionarea acestor efecte secundare este o parte importantă a tratamentului LMC. Transplantul alogeneic de celule stem, în care celulele stem sănătoase de la un donator înlocuiesc măduva osoasă bolnavă a pacientului, este în prezent o opțiune de tratament alternativă care este luată în considerare în principal în cazurile de rezistență sau intoleranță la TKI, în stadiul avansat al LMC sau în prezența unor factori de risc genetici specifici.

Viața cu leucemia mieloidă

A trăi cu leucemie mieloidă îi pune pe cei afectați și pe familiile acestora în fața unor provocări imense care depășesc cu mult tratamentul pur medical. Diagnosticul și terapia adesea intensivă pot duce la un stres psihologic considerabil, motiv pentru care sprijinul psihosocial din partea psihologilor, a asistenților sociali sau a centrelor de consiliere specializate este de o importanță centrală.

Acest ajutor poate fi esențial pentru a face față bolii, a face față anxietății și depresiei și a îmbunătăți calitatea vieții. Un simptom comun și stresant este oboseala, o epuizare extremă care adesea nu se ameliorează prin odihnă. Strategiile de abordare a oboselii, cum ar fi gestionarea energiei, prioritizarea activităților și tehnicile de relaxare, pot ajuta la o mai bună gestionare a vieții de zi cu zi.

Dieta joacă, de asemenea, un rol important: o dietă echilibrată, nutritivă, cu suficiente proteine și vitamine poate întări sistemul imunitar și susține terapia. Exercițiile fizice și sportul, adaptate la starea de sănătate a individului, pot contribui, de asemenea, la îmbunătățirea stării de bine și la reducerea oboselii.

Examinările de control regulate sunt esențiale pentru a recunoaște o recidivă într-un stadiu incipient și pentru a adapta terapia, dacă este necesar. Socializarea cu alți bolnavi în cadrul grupurilor de auto-ajutor oferă posibilitatea de a împărtăși experiențe, de a se sprijini reciproc și de a dobândi noi perspective. Aceste grupuri pot oferi un sentiment de comunitate și pot ajuta la o mai bună gestionare a provocărilor bolii.

Cercetare și perspective

Cercetarea în domeniul leucemiei mieloide este dinamică și promițătoare, cu numeroase proiecte menite să aprofundeze înțelegerea mecanismelor bolii și să dezvolte abordări terapeutice inovatoare. Printre obiectivele actuale de cercetare se numără identificarea noilor mutații genetice care contribuie la dezvoltarea și evoluția leucemiei mieloide și investigarea rolului sistemului imunitar în controlul celulelor leucemice.

Pe această bază, sunt dezvoltate noi terapii țintite care vizează în mod specific proprietățile moleculare ale celulelor leucemice, de exemplu inhibitori ai mutațiilor precum FLT3 sau IDH. În același timp, sunt cercetate imunoterapii, cum ar fi terapiile cu celule CAR-T și inhibitorii punctelor de control, pentru a activa propriul sistem imunitar al organismului în lupta împotriva leucemiei.

Un aspect central este medicina personalizată, în care deciziile de tratament se bazează pe constituția genetică individuală și pe caracteristicile specifice ale leucemiei pacientului. Acest lucru permite un tratament mai precis și mai eficient, care minimizează riscul de efecte secundare.

În cele din urmă, depistarea precoce și prevenirea joacă un rol important, studiile vizând identificarea factorilor de risc și dezvoltarea de strategii pentru reducerea riscului de leucemie. Progresele continue în cercetare promit o îmbunătățire constantă a prognosticului și a calității vieții pacienților cu leucemie mieloidă.

În plus, utilizarea nosodelor de frecvență pentru tratarea și ameliorarea simptomelor leucemiei mieloide este cercetată în medicina alternativă. Nosodurile de frecvență sunt preparate homeopatice bazate pe frecvențe specifice și au ca scop sprijinirea proceselor de vindecare proprii organismului. Se crede că acestea pot contribui la întărirea sistemului imunitar și la promovarea bunăstării pacienților. Deși sunt necesare cercetări suplimentare pentru a confirma eficacitatea și siguranța lor, acestea pot oferi o opțiune terapeutică complementară în tratamentul holistic al leucemiei mieloide.